Între ieri şi azi

2370Ar fi prea mult să spun că sunt de acord cu existenţa unei vieţi anterioare. Este o temă pe care – cel puţin acum – nu m-aş aventura să o abordez, deşi am o oarecare deschidere. Dar, presupunând că am mai trait cândva, într-o altă epocă, există o fărâmă din fiinţa mea care mă duce deseori cu gândul la un timp şi spaţiu din care cred că mi-ar fi plăcut să fac parte. O perioadă a eleganţei rafinate, a conversaţiilor de salon în care femeile, adevărate doamne ale societăţii, stăpâneau arta de a se exprima cu demnitate şi feminitate, atât de diferită de vulgaritatea pe care, de cele mai multe ori, o vedem afişată în zilele noastre. Feminitatea era la loc de cinste, respectată şi tratată ca atare de către… domni, adevăraţi gentlemani. Făcând abstracţie de cicatricile pe care, evident, le purtau şi acele timpuri, imi pare că totul era pus sub semnul eleganţei, a rafinamentului şi a bunului gust. Până şi muzica avea nota ei de rafinament. Şi ca să înţelegeti ce vreau să spun, ascultaţi Leigh Rich – „Young At Heart” sau „Nocturne” a lui Chopin.
Să luăm ca exemplu, de pildă, secolul al IX-lea. Ludwig van Beethoven, Franz Liszt, Frédéric Chopin, Piotr Ilyich Tchaikovsky sau Richard Wagner sunt doar câţiva dintre compozitorii care au trăit în acea epocă, lăsând timpului adevărate capodopere instrumentale.
Cum spuneam, m-a atras întotdeauna istoria acelor vremuri. M-a atras şi intrigat în egală măsură. Mai exact societatea cu obiceiurile ei, cu modul de a gândi şi de a trăi. Am încercat să descopăr şi să cunosc fiecare detaliu şi uneori chiar să fac comparaţii. Dar am renunţat repede. Nu suport de fel dezamăgirea, şi asta era tot ce simţeam atunci când înţelegeam cât de absent este astăzi rafinamentul acelor vremuri. Este foarte adevărat, şi atunci se purtau meschinăriile, prejudecăţile. Omul a fost dintotdeauna ingenios când a venit vorba să-şi atingă propriile scopuri, iar lipsa de scrupule pare a se fi născut odată cu lumea. Şi totuşi, poate că balanţa firii înclina în acele vremuri mai mult spre onestitate şi încăpăţânarea de a rămâne cu sufletul neîntinat, curat. Decât acum…
Până şi iubirea era altfel. Unii ar spune că mai superficială. I-aş contrazice. Când mă gândesc la dragoste aşa cum era ea trăită în acele vremuri, nu pot să nu mă gândesc la respect şi onestitate. Două lucruri esenţiale în îmbinarea perfectă a două suflete, mult mai des întâlnite atunci decât acum. Desigur, nu pot să nu remarc cruzimea căsniciilor “pentru bunăstarea familiei “. Aranjate adică. Lipsite de sentimente. Aici pot spune că nu m-aş fi potrivit deloc. Cum ar putea cineva să aleagă, în locul meu, pentru mine, persoana alături de care să trec prin viaţă? Absurd. Dar nu mă miră. Aud deseori spunându-se că am evoluat mult. În realitate însă, nu chiar aşa de mult.
În puţinele mele călătorii am ascultat poveşti despre tineri îndrăgostiţi a căror relaţie le-a fost interzisă de familie, pentru că “ ea “ sau “ el “ nu erau… potriviţi. Ori pentru că proveneau dintr-un mediu ce nu inspira încredere. Parcă seamănă cu situaţiile din trecut – nu credeţi? – când o iubire era interzisă dacă unul dintre cei doi nu provenea dintr-o familie înstărită sau nu avea un anume renume în societate. O poziţie respectabilă. Desigur, diferenţa este că acum ne place să arătăm asemenea clown-ilor de la circ, fără pic de feminitate, sau să mergem să ne înecăm amarul într-o bodegă gălăgioasă şi urât mirositoare în loc să ne păstrăm demnitatea, şi aşa şifonată.
Cred că ne naştem cu încrederea în noi, şi în deciziile noastre. Sau nu. Nu se învaţă, nu se prinde din mers. Ori o avem, ori nu. Iar dacă nu avem această deprindere în sânge, sfârşim prin a ne lăsa aşteptările, alegerile cele mai importante şi chiar sentimentele pe mâna altora care decid în locul nostru. Eu o numesc lipsă de caracter. Din fericire, libertatea are o altă conotaţie acum. Cel putin în comparaţie cu atunci. Un „atunci” general, ca idee, fără a face referire la vreun anume an. Deşi … de multe ori această libertate, atât de râvnită şi esenţială pentru mine cel putin, ca om, este înţeleasă taman pe dos. Folosită cu alte scopuri decât cele pentru care a fost creată.
Avem dreptul de a trăi aşa cum ne dorim. Cum spunea cineva … o viaţă şi doar câteva alegeri, cântăreşte-le cât poţi tu de bine!
Lasă un comentariu

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: