Mark Gungor – “The tale of the two brains”

Pe Mark Gungor l-am descoperit acum 3 ani, în cadrul unui curs de antreprenoriat pe care l-am urmat la Bucureşti. Cursul a fost susţinut de D-na Roxana Braga, un desăvârşit trainer cu o vastă experienţă în conceperea şi livrarea cursurilor şi seminariilor în domeniul Project Management, Fonduri Structurale, Resurse Umane, Leadership, Management Organizaţional şi Planificare Strategică, care a pregătit până în prezent peste 10.000 de cursanţi. În penultima zi de curs, D-na Roxana a adus o înregistrare dintr-un seminar susţinut de Mark Gungor, pentru a „ne amuza, puţin”. Şi ne-am amuzat, doar că, în acelaşi timp, ne-am aflat faţă în faţă cu ceea ce suntem, de fapt, fiecare dintre noi.

Mark Gungor este un preot american care vorbeşte în seminariile sale despre viața de cuplu, punând accent pe neînţelegerile dintre parteneri într-un stil unic. Te face să râzi cu lacrimi, dar în egală măsură te face să te vezi din exterior.

„The tale of the two brains” este un seminar care, deși provoacă râsul, conține “firmituri” de adevăr ce nu pot fi contestate. Este un film despre femei şi bărbaţi, aşa cum suntem de fapt în viaţa de zi cu zi.

„Creierul bărbaților este unic. Creierul bărbaţilor este alcătuit din cutii mici, pentru orice: o cutie pentru mașină, o cutie pentru bani, o cutie pentru servici, o cutie pentru soție, o cutie pentru copii, o cutie pentru soacră pe undeva prin subsol. . . avem cutii peste tot! Iar regula este: aceste cutii nu se ating! Când un bărbat deschide un anumit subiect, se duce la cutia respectivă, o trage afară, o deschide și discută DOAR despre ce se află în ACEA cutie. Apoi, după ce a discutat despre ce se află în acea cutie, o închide și o așează la loc cu mare atenşie, FĂRĂ să atingă celelalte cutii.

Creierul femeilor este foarte diferit de cel al bărbaților. Creierul femeilor este ca un ghem de fire, şi TOTUL este conectat la TOT: banii se duc la maşină, maşina la serviciul tău, copiii la mama ta, şi TOT este conectat la TOT! Creierul femeilor este ca rețeaua de internet, şi totul merge pe bază de energie pe care o numim Emoţie. Acesta este unul din motivele pentru care femeile tind să-şi amintească totul, pentru că dacă iei un eveniment şi-l asociezi unei emoţii, acesta ţi se imprimă în memorie şi îţi aduci aminte de el pentru totdeauna. Acelaşi lucru se întâmplă şi la bărbaţi, doar că nu se întâmplă aşa des pentru că, sincer, nouă NU NE PASĂ! Femeile tind să le pese despre TOT! Şi le place la nebunie asta!
Bărbații au o cutie în creierul lor despre care majoritatea femeilor nu știu nimic. Aceasta anume cutie nu are NIMIC în ea. De fapt, o numim Cutia- Nimic, iar dintre toate cutiile pe care un bărbat le are în creier, aceasta este favorita noastră. Dacă un bărbat are ocazia, se duce la cutia lui cu nimic tot timpul. De aceea un bărbat poate face lucruri care par a fi moarte cerebrală pentru ore întregi, precum pescuitul. Şi iubim asta. De aceea un bărbat poate sta în faţa televizorului şi să … (aici mimica lui Mark spun totul!). Desigur, asta le înnebuneşte pe nevestele noastre, care vor veni şi vor spune: OPREŞTE-TE! De fapt, chiar au studiat asta. Cu câţiva ani în urmă, cei de la Universitatea din Pennsylvania au făcut un studiuşi au descoperit că bărbații au abilitatea să nu se gândească la nimic, şi totuși să continue să respire.

Femeia nu pot. Mintea lor nu se opreşte niciodată! Ele nu pot înţelege Cutia-Nimic, iar asta le înnnebuneşte! Pentru că NIMIC nu o irită mai mult pe o femeie decât să vadă un bărbat care nu face NIMIC!

Textul nu transmite decât un sfert din mesajul acestui film. Cel mai bine este să îl urmăriţi. O porţie de râs face bine oricând!

 Mark Gungor – „The tale of the two brains” 

Lasă un comentariu

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: