Infirmitatea morală a societăţii în care trăim

© Copyright 2010 CorbisCorporationNu pot să fiu altfel decât mă ştiu, şi nici nu mi-aş dori acest lucru. Îmi place să fiu în preajma oamenilor cu adevărat deosebiţi care chiar au ceva de spus şi fac un scop nobil din viaţa lor. Fug de ridicol şi de prostie – nu de teamă că m-aş putea molipsi, ci pentru că am ales să fac parte din categoria celor demni care cunosc diferenţa dintre corect şi greşit.

Nu pot să ascund ceea ce gândesc doar ca să fac altora pe plac. Ar însemna să îmi desconsider principiile, să mă desconsider, până la urmă, pe mine, ca om. Ori asta NU se poate!

Trăim într-o societate care, în cea mai mare parte a ei, este o societate bolnavă. Bolnavă de aroganţă, lăcomie, extravaganţă, ridicol, proastă creştere şi lipsă de cultură. O societate care nu ezită să arate cu degetul un om şchiop, strigând în urma lui „Uit` băăă la handicapatu` ăsta, zici că-i maimuţă„. Se întâmpla într-o intersecţie din Centru, iar „handicapatu` ăsta” era un tânăr elegant şi curat îmbrăcat, cu un frumos buchet de flori în mână – probabil se îndrepta spre vreo onomastică. Am întors privirea spre cel care strigase:  nu avea mai mult de 20 – 22 de ani. Purta o pereche de blugi cu multe tăieturi, o geacă decolorată, iar „cireaşa” de pe tort erau cerceii şi „freza” (un fel de trecere de pietoni prin părul inegal tuns).  După maniere, fără îndoială „un om normal”!

Pe Facebook au circulat, zilele trecute, tot felul de păreri legate de Ziua Naţională a României.  Cele mai „interesante” au fost mesajele pentru românii de pretutindeni scrise în… limba engleză!  Dar parcă nimic nu poate concura cu cei care au petrecut 1 Decembrie ascultând manele, cu geamurile larg deschise.  Să audă tot românul.

Cum spuneam… trăim într-o societate bolnavă. Iar dacă pentru un şchiop există proteze, pentru handicapul social, pentru infirmitatea morală, dragii mei… nu există leac.

Ne supărăm şi ne considerăm nedreptăţiţi atunci când alte ţări ne arată cu degetul şi spun că suntem hoţi, neserioşi, leneşi, etc. Şi ne mâniem pe bună dreptate, pentru că nu putem purta cu toţii vina celor care fug de muncă şi trăiesc de pe urma milei altora. Dar nici nu ne străduim suficient de mult să schimbăm imaginea noastră peste hotare. Deşi avem oameni de o reală valoare cu care ne-am putea mândri oricând, ne complacem în această stare şi acţionăm, de multe ori, după principii greşite.

Programele TV care aveau ca obiect cultura în toate formele ei au fost înlocuite de emisiuni pline de vulgaritate, penibil şi prost gust.  Spre exemplu, dacă acum 15-20 de ani ne petreceam sărbătorile sau noaptea dintre ani urmărind Varietăţi cu Dem Rădulescu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Horaţiu Mălăele, Toma Caragiu şi mulţi alţi actori de mare elită,  astăzi spaţiul este ocupat de Bianca Drăguşan,  Simona Senzual, Sânziana Buruiană, iar lista poate continua… din păcate.

Nu aceasta este societatea în care îmi doresc să crească şi să evolueze copilul meu!  Merită mult mai mult, şi ştiu că nu sunt singura care gândeşte aşa! Iar asta îmi dă curajul să sper că putem scăpa de infirmitatea aceasta morală ce se întinde peste noi precum iedera şi să punem stop dezumanizării ce ne ameninţă! Unii vor spune că sunt naivă să gândesc astfel. Le voi răspune că naivitatea mea este una justificată şi este de preferat nepăsării celor care stau cu braţele încrucişate şi aşteaptă ca alţii să schimbe ceva.

Întrebarea este: vrem, oare, cu adevărat să ne recăpătăm demnitatea şi valorile morale?

Lasă un comentariu

4 comentarii

  1. Petrica Lascu

     /  2 Decembrie 2012

    Ca de obicei un articol minunat ca multe altele pe care le scrii, si mult adevar este in el ! 🙂

    Răspunde
  2. Mulţumesc mult pentru aprecierile tale!

    Răspunde
  3. adorcristy

     /  15 Februarie 2014

    Reblogged this on Părintele Teofil Pârâian.

    Răspunde

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Sujisan

Scriitor, semizeu și filosof în funcție de cantitatea băută

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: