Cel mai rapid roman din lume – darul de Crăciun pentru societatea românească

Cel mai rapid roman din lume a fost scris în România, mai exact la Bucureşti. 53 de scriitori români şi-au unit măiestria şi harul şi, în doar 5 ore şi 35 de minute, au reuşit să pună pe hârtie cel mai rapid roman scris vreodată. Sunt 288 de pagini în care cititorii vor descoperi Bucureştiul altfel decât îl ştiau până acum, vor învăţa că miracolele se întâmplă la orice capăt de stradă, atâta timp cât crezi în ele, şi se vor întâlni cu personaje creionate până la cel mai mic detaliu. Atât titlul romanului cât şi planul acestuia au fost stabilite de Gabriel H. Decuble, Florin Iaru, Răzvan Ţupa şi Marius Chivu.

“Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume” conţine 288 de pagini atent şlefuite, ce se doresc a fi un “dar pentru societatea românească”, după cum chiar autorii au declarat. Propozitii scurte sau fraze lungi, bogate în detalii, îmbinări de expresii atent alese care te fac să simţi că eşti acolo, printre personaje, captează atenţia încă de la primul capitol. Primul exemplar a văzut deja lumina zilei, la doar 9 ore şi 5 minute de la scrierea romanului.

Cei 53 de autori sunt: Leonard Ancuţa, Diana Bădică, Lavinia Bălulescu, Lavinia Branişte, Anca Bucur, Marius Chivu, Laurenţiu Constantin, Bogdan Coşa, Andrei Crăciun, Augustin Cupşa, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Adrian Diniş, Luca Dinulescu, Cosmin Dragomir, Gruia Dragomir, Florin Dumitrescu, M. Duţescu, Mihail Gălăţanu, Adrian Georgescu, Silviu Gherman, Silvia Grădinaru, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Ioan Groşan, Florin Iaru, Marieva Ionescu, Cristina Ispas, Cosmin Manolache, Maria Manolescu, Eusebiu Matei, Marin Mălaicu-Hondrari, Mitoş Micleuşanu, Iulia Militaru, Dmitri Miticov, Oana-Cătălina Ninu, Radu Niţescu, Veronica Plăcintescu, Dan Pleşa, Matei Pleşu, Mihai Radu, Ana Maria Sandu, Elena Stancu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Alexandru Al. Şahighian, Livia Ştefan, Cecilia Ştefănescu, Simona Tache, Iulian Tănase, Alex Tocilescu, Răzvan Ţupa, Luiza Vasiliu, Anca Vieru.

Editura ART, cea care va publica de altfel romanul „Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume”, a înscris acest proiect unic în lume în Guinness Book of Records, pentru a fi validat drept un record de netăgăduit.

“A fost o zi destul de grea, când 53 de autori români s-au strâns pentru a marca un eveniment total inedit. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor noştri – compania Links Associates, expertă în Comunicare strategică, Editura Art şi Universitatea din Bucureşti. Cred că am reuşit să dăm un exemplu, să arătăm că românii pot conlucra întru binele tuturor”, a spus Gabriel H. Decuble, preşedintele Asociaţiei Culturale Aedificatio şi iniţiatorul proiectului.

Miercuri 19 Decembrie 2012 la Libraria Bastilia va avea loc, începând cu ora 18.30, lansarea oficială a romanului “Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume”.

Până atunci, prin bunăvoinţa digi24.ro, putem citi câteva frânturi din acest roman.

“Nic ieși în fugă din spital și-o luă rapid, cu pași viguroși, pe cheiul Dâmboviței, spre Parcul Operei. Mesajul profesorului îl surprinse – în fond, era Ajunul Crăciunului, toată lumea era ocupată, și de ce să se vadă în Parcul Operei și nu într-o crâșmă? Fiindcă într-o crâșmă din Militari îl cunoscuse pe Ieronim Ionescu, undeva pe lângă Piața Gorjului, într-una din acele crâșme pe care el, Nic, le numea „de fraternizare”. Aici adăstau ore în șir într-o mahmură, gălăgioasă solidaritate foști profesori de socialism științific bându-și pensiile înjumătațite de capitalism, clocharzi bărboși ca Marx și imbatabili la șah, sport al minții lor buimace din care și trăiau câștigând partidă după partidă, două țigănci june cu nenumăratele lor fuste înflorate de sub care scoteau în rastimpuri cartușe de țigări de contrabandă, împărțindu-și fratern teritoriul crâșmei ca două leoaice surori, zidari care nu mai aveau ce să zidească, căpșunari întorși din Spania pe fețele cărora criza globală se citea sub forma unor grimase tăcute ș.a.m.d. Aici, în aceste crâșme, o votcă mare deschidea apetitul spre noi și noi orizonturi ale cunoașterii, iar încă una mică spre încă una mare.

Și aici profesorul Ieronim Ionescu (căruia toată lumea îi zicea cu respect „Dom Profesor”) era o figură aparte: de înălțime mijlocie, totdeauna la patru ace, cu un ciudat chip de copil care parcă cerșea ceva, un chip pe care și-l ascundea în răstimpuri fie sub pălăria mare, cu boruri largi, de fetru, fie sub fularul roșu cu care-și acoperea bărbia și nasul, ca o femeie musulmană. Se așezase la masa lui, a lui Nic, în urmă cu un an și ceva, fiindcă nu se mai găseau scaune libere, și când dădu cu ochii de cartea pe care Nic o avea pe masă, „Peratologia” lui Liiceanu, o luminiță veselă i se aprinse în privire.”

***

„- Manole, ce dracu’ faci? De ce nu eşti în sală?! Drogata aia are dureri mari şi se lasă cu complicaţii. N-o auzi cum urlă? S-aude în tot Municipalu’. Și e plin de presă jos. Vrei să moară pe tura noastră?

Gata cu Nic the Dick. Gata cu relaxarea. E timpul pentru Dr. Nic.

– Și… ce naiba, mă Manole? Eşti tot în costumul ăla de Moş Crăciun?! Dă-l jos!

Uitase că e încă costumat în Moş Crăciun, dar ce mai conta. Se ridică şi încearcă să dibuiască care e sala de naşteri. Se ia după urlete. Deschide uşa şi, pentru un moment, se sperie de cât de tare urlă Marinela. I-ar da nişte calmante, dar nu ştie unde sunt, nici măcar nu vede dacă are sau nu perfuzii. Bâjbâie prin întuneric, se loveşte de nişte paturi, iar când pune mâna pe cadrul metalic al patului Marinelei se curentează scurt, de la frecarea cu costumul. Scoate un sunet mai mult de surprindere, nu de durere. Marinela se opreşte din urlat.

– Cine-i acolo? Care eşti? Bruzlică? Bruzlicăăăăăă!???! Tu eşti, mă!?

Marinela începe din nou să urle. Nic nu spune nimic. Uşă se deschide brusc şi o asistentă intră cu o lanternă care luminează slab. O pune pe faţa lui Nic. Marinela se opreşte din nou. Moş Crăciun?

Asistenta se apropie cu paşi apăsaţi de Nic şi ţinând lanterna pe faţa lui.

– Ce bine! Vă căutam, domnu’ Manole. Hai aşa, că nu mai e timp să vă schimbaţi.

Nic se întoarce spre Marinela, îi pune mâna pe burtă şi se curentează din nou, dar mult mai slab ca prima dată şi îi spune:

– O să fie ok.

Grupul electrogen intră în funcţiune. Sala se se luminează. Nic intră în rolul său de doctor. Marinela se calmează, deschide picioarele şi Nic îşi face treaba ca la carte. Nicio complicaţie. Totul se termină rapid. Nic îi dă copilul asistentei. Aceasta îl verifică.

– E băiat! Să-ţi trăiască!

Apoi, uitându-se la Nic cu admiraţie şi zâmbind, pentru că acesta e încă îmbrăcat în Moş Crăciun, îi spune:

– Veţi fi mare doctor, domnu’ Manole.

Nic îşi dă jos căciula de Moş Crăciun, o aruncă pe un pat şi ia copilul în braţe. E prima lui naştere şi a ieşit perfect. E minunat. Priveşte bebeluşul cu multă afecţiune şi începe să râdă. Aproape că-i dau lacrimile. Se pare că se înşelase, acesta era cadoul lui de Crăciun. Marinela îl apucă pe Nic de pantalonii roşii şi se curentează şi ea slab, din cauza frecării.

– O să-l cheme ca pe dumneavoastră.”

Lasă un comentariu

3 comentarii

  1. mă străduiesc să nu fiu rea, dar nu pot reuși 🙂
    1. în țara în care scriitorii nu au nimic de spus și de schimbat în societate, se pot bate recorduri de scris rapid, dar nu cu folos
    2. doar în număr maaaare se poate realiza un volum serios în România?
    – mie personal atmosfera creată de scriitori, în general, mi se pare una de greață totală. nu te poți apropia de ei, nu ți-i poți face modele. dar vor să fie cineva.
    ca să fii cineva trebuie să FII cineva.

    Răspunde
  2. Nu aş generaliza. Cunosc oameni foarte talentaţi, care te lasă fără glas atunci când le citeşti scrierile. Ne-am învăţat să ne uităm mai mult la alţii, peste hotare, să comparăm şi să ne judecăm prea aspru. CRED că aici, la noi, în România, sunt scriitori de valoare care chiar au ceva de spus. Poate dacă ar exista mai mult spaţiu pentru ei la tv şi mai puţin pentru toţi cei care nu au nimic de spus… altfel ar sta lucrurile.

    Răspunde
  3. Oberon

     /  31 Decembrie 2012

    După părerea mea, în fragmentul cu nașterea era de ajuns un singur „plici”. După 3 curentări, devine deja agasant, un gag repetat la nesfârșit. Sper ca romanul să nu fie scris tot în acest mod.

    Răspunde

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: