Meseria de jurnalist – dincolo de aparenţe

lectia-de-jurnalismAm citit tot felul de păreri pe diverse bloguri despre jurnalişti, unele părtinitoare, altele critice. Mulţi consideră că a fi jurnalist nu e mare lucru, că oricine are un dram de inspiraţie şi se pricepe la scris poate să devină jurnalist. Că nu îţi trebuie cine ştie ce pregătire, şi dacă ai mâini, ochi, picioare, un carnet pentru însemnări şi mult timp liber, atunci poţi deveni reporter. Eu nu am să mă hazardez să dau o definiţie a jurnalistului; nu pentru că nu am înţeles până acum care este rostul unui jurnalist, ci pentru că fiecare dintre cei care au păşit pe acest drum trebuie să îşi formeze propria părere, iar asta se face doar prin experienţă. Multă experienţă pe baricadele jurnalismului.

Acum, depinde foarte mult şi de ceea ce ne propunem ca viitori jurnalişti, pentru ca întotdeauna există două variante: cea dreaptă, bazată pe principii, şi cea la care ne adaptăm „din mers”.

Meseria de jurnalist se aseamănă, în multe puncte, cu cea de medic. Spun asta pentru că prima meserie pe care am îmbrăţişat-o a fost aceea de asistent-medical generalist, ocazie cu care am avut şansa să descopăr adevărata lume din sistemul medical românesc, cu bune şi rele. Deşi majoritatea reportajelor tv ne vorbesc despre cadre medicale acuzate de malpraxis, de medici care refuză să trateze un pacient în mod corespunzător dacă nu este mulţumit de conţinutul plicului primit, există mulţi medici care nu au uitat jurământul lui Hipocrate. Am avut ocazia să lucrez cu medici care au tratat pacienţi lipsiţi de posibilităţi financiare cu acelaşi interes cu care au tratat pacienţi cu o situaţie bună sau foarte bună.

Îmi aduc aminte de o întâmplare din anul II, când făceam practică şi în Policlinica Judeţeană – spun „şi” pentru că obişnuiam să îmi „bag nasul” pe orice secţie ştiam că am ceva de învăţat -. Era dimineaţă, puţin trecut peste ora 9.00, când a intrat în cabinet un domn cam la 40-45 de ani. Se plângea de dureri abdominale la orice efort, şi era îngrijorat mai mult de faptul că ar putea fi nevoit să lipsească de la muncă dacă medicul ar decide să îl interneze, decât de starea lui de sănătate. Muncea la patron, şi se temea să nu rămână fără loc de muncă. Medicul l-a consultat şi, din păcate, temerile omului nostru s-au adeverit: avea nişte complicaţii serioase, care necesitau intervenţie chirurgicală de urgenţă. Cu lacrimi în ochi a murmurat un „mulţumesc” şi a scos din buzunar câteva bancnote mototolite pe care le-a întins medicului: „e tot ce am pentru operaţie, îmi cer iertare că nu am mai mult„.

Miloasă din fire cum sunt, mi-au dat lacrimile şi am ieşit din cabinet, pe motiv că aduc biletele de internare – deşi erau destule pe masa domnului doctor -. Am aflat apoi de la doamna asistentă că medicul i-a dat banii înapoi omului, şi că l-a asigurat că va avea cea mai bună îngrijire medicală, urmând să îl opereze chiar dânsul, în acea după-amiază. În plus, i-a promis că va sta de vorbă şi cu patronul lui dacă va fi nevoie, astfel încât să nu îşi piardă locul de muncă. Este doar un exemplu din multe altele despre care însă nimeni nu vorbeşte la tv.

La fel trebuie să fie şi un jurnalist. Să nu uite jurământul de onestitate, şi oricât de multe dificultăţi şi piedici ar întâlni, să nu-şi uite principiile. Pentru că, fără principii, fără o judecată dreaptă, nu suntem altceva decât cutii goale, fără rost.

Un jurnalist adevărat nu mai are viaţă personală, nu aşa cum poate avea o persoană oarecare. Cea mai mare parte a timpului o petrece în redacţie, în faţa calculatorului, la diverse întâlniri, conferinţe de presă, pe banca din parc unde pune cap la cap detalii de ultim moment, căutând informaţii corecte, investigând sau urmărind firul unor evenimente incerte inclusiv pe tărâm străin, unde viaţa îi este  pusă în pericol la orice pas. Un jurnalist adevărat caută mereu acel detaliu care face diferenţa între speculaţii şi adevăr, şi nu se abate de la obiectivitate şi corectitudine, fiind conştient de răspunderea morală pe care o are, prin prisma meseriei alese, faţă de oamenii la care ajunge informaţia sa.

Îmi place să văd filme inspirate din evenimente reale, şi mai ales filme care transmit un mesaj anume. Simt că prin ele îmi îmbogăţesc nu doar cunoştinţele, ci descopăr  puncte de vedere sau abordări ale unor situaţii la care nu m-aş fi gândit, poate, şi care îmi pot folosi pe viitor.  Am făcut o listă cu cele mai bune, din punctul meu de vedere, 5 filme despre jurnalişti pe care le-am văzut până acum, şi pe care vi le recomand şi vouă.

1. A Mighty Heart 2007 (Speranţa moare ultima) – Un film inspirat dintr-un caz real, care te impresionează şi te cutremură în acelaşi timp. „În munca sa, Danny s-a luptat să stea departe de dogme, să facă compromisuri. Nu a reprezentat o ţară sau un steag, ci doar a urmărit adevărul. A fost cel ce a ţinut o oglindă şi a forţat oamenii să se uite în ea. Care ar fi o altă cale mai bună de a respecta lumea?” (Mariane Pearl) În cei 5 ani care au trecut de la moartea lui Daniel Pearl au mai murit 230 de jurnalişti aflaţi la datorie.

2. Nothing but the truth 2008 (Adevărul şi numai adevărul) – Este un film despre confidenţialitate şi datoria pe care orice jurnalist o are de a-şi proteja sursa, indiferent câte presiuni se fac asupra sa, şi câte ameninţări primeşte. Cei care l-au văzut au spus că ar trebui să se ţină un seminar la Facultatea de Jurnalism unde să se dezbată subiectul acestui film.

3. Page Eight 2011 (Pagina opt)Filmul dezvăluie ultimele zile în serviciu ale unui agent MI5, care intră în posesia unor documente secrete şi compromiţătoare despre guvernul Marii Britanii. Gestul lui Johnny Worricker (Bill Nighy) de a dezvălui totul fără a urmări un câştig din asta pare atipic, cel puţin pentru lumea în care trăim. O lecţie de la care nici un viitor jurnalist nu ar trebui să lipsească.

4.The Life of David Gale 2003 (David Gale) – În situaţia în care se află reporterul din acest film, se poate afla orice jurnalist. Cu numai trei zile înaintea execuţiei sale, Gale este de acord să-i acorde un interviu în exclusivitate reporterului Bitsey Bloom, aflată în căutarea articolului care să-i aducă Premiul Pulizer. Dar Bitsey îşi dă seama curând că a capătat mai mult decât a cerut: însăşi viaţa lui Gale stă în mâinile sale.

5. Frost/Nixon 2008 (Frost/Nixon) – În 1977, 11 interviuri televizate acordate de Richard Nixon gazdei de talk-show David Frost au provocat vâlvă încă de la prima întrebare adresată fostului preşedinte: „de ce nu aţi ars casetele Watergate?” Seria de interviuri David Frost/Richard Nixon a atras cea mai mare audienţã a unui program de ştiri din istoria televiziunii americane. Peste 45 de milioane de spectatori aşteptau cu nerãbdare sã pãtrundã în mintea fostului preşedinte cãzut acum în dizgraţie şi sã afle care au fost abuzurile de putere care au culminat cu demisia sa.

Lasă un comentariu

9 comentarii

  1. am făcut ceva jurnalism, mai exact vreo 3 ani, perioadă în care am şi lucrat la un post de radio şi la un ziar din Cluj. am văzut cu ce se „mănâncă” jurnaliştii din Cluj şi, de tare ce mi-a plăcut, mi-am zis că nu vreau să fac parte din breasla lor şi m-am reorientat, optând pentru sociologie. doar că peste tot, în orice domeniu, găseşti oameni care pun suflet în ceea ce fac, oameni mânaţi de pasiune, şi alţii, la care nu e vorba nici de pasiune, şi cu atât mai puţin de respectarea unor principii.

    Răspunde
    • Înainte de a mă înscrie la examenul de admitere am oscilat între Psihologie şi Jurnalism. Unii prieteni mi-au spus că am tot ce îmi trebuie pentru a fi un bun psiholog dar că, din păcate, nu este o meserie de viitor, din care “să poţi trăi”. Alţii mi-au spus că am un simţ al valorilor foarte bine dezvoltat şi că aş putea fi un bun jurnalist, dar că voi fi dezamăgită de mass-media zilei de azi. Am ales a doua variantă. Nu mă las descurajată de abundenţa de can-can-uri şi publicaţii care promovează ceea ce ar trebui trecut la rubrica “Aşa NU!”.
      Cum bine spui şi tu, există oameni de valoare care pun suflet în ceea ce fac, şi care ştiu ce înseamnă etica, răspunderea morală, corectitudinea şi bunul simţ. Lor sper să mă alătur şi eu.
      Nu e târziu să revii la ceea ce făceai.

      Răspunde
  2. Chiar mi-a placut . Si ai mare dreptate . Si , mai stiu ceva . Multi dintre oamenii care se pregatesc , actualmente, sa devina jurnalisti , considera ca meseria asta e ca in filme . Stai cu microfonul in mana, cameramanul te filmeaza, tu iti zici replica rapid si gata . Pe cand , meseria noastra e mult mai grea . Poate articolul acesta le deschide ochii . Felicitari , inca o data !

    Răspunde
    • Mulţumesc! 🙂 Este exact ceea ce gândesc. Îi privesc cu admiraţie pe cei care pleacă în misiuni riscante în ţări spre care biletul de călătorie poate fi, de fapt, biletul spre moarte. Nu pot decât să îmi imaginez ce este in sufletul familiilor rămase în urmă. Dar pentru ei, a fi jurnalist reprezintă ceva sfânt. O responsibilitate asumată. Iar povestea lui Daniel Pearl este un exemplu în acest sens.
      .

      Răspunde
  3. Sallutare tuturor as avea cateva intrebari referitoare la aceasta meseria.Din punctul meu de vedere jurnalismul este cea mai frumoasa meserie ,deoarece tot timpu cunosti noi oameni. plus ca niciodata nu stai intr-un loc .Eu sunt elev in clasa a 11 si as dori sa dau la aceasta facultate ,dar as vrea sa va rog sa imi spuneti daca se poate cum este examenul de admitere (creativitate ,argumentare ,gramatica ) adica cum este fiecare proba ?

    Răspunde
    • Jurnalismul este, din punctul meu de vedere, o meserie frumoasă atâta timp cât ai şansa de a lucra într-o echipă care-ţi împărtăşeşte idealurile, şi care are coloană vertebrală. Din păcate, în ziua de astăzi scandalul este cap de listă în multe redacţii. Te sfătuiesc să te gândeşti de mai multe ori înainte de a alege acest drum. Nu vreau să te descurajez, repet, jurnalismul îţi poate aduce satisfacţii imense, dar îţi poate aduce şi o mare dezamăgire.
      Legat de examen: se pune accent pe creativitate şi argumentare, dar mai ales pe felul în care te exprimi/scrii. Acum depinde şi de facultate, de profesorii cu care susţii examenul – cel oral -, etc. Pe net vei găsi mai multe variante de subiecte din anii trecuţi, poţi să le descarci şi să îţi dai tu singur examen, să te evaluezi şi astfel să ştii unde stai bine şi unde este nevoie să mai lucrezi.
      Eu îţi doresc multă baftă!
      Dacă te pot ajuta cu orice altă informaţie, nu ezita să îmi scrii!

      Răspunde

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: