Până unde duce foamea de audienţă

paparazziSunt revoltată. Şi dezamăgită. Pentru un plus de audienţă mergem până acolo încât invadăm cu bocancii viaţa celor din jurul nostru. Uităm de principii, uităm de motivaţia care ne-a determinat să urmăm o Facultate de Jurnalism – cei care o au, desigur… – uităm de bun simţ, de corectitudine, de imparţialitate.

“Jur că în activitatea de jurnalist să fiu corect, să spun adevărul, să fiu de partea dreptăţii. Să acţionez spre binele publicului şi să nu induc în eroare. Jur să apăr democraţia şi dreptul la  informare al cetăţenilor. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

Acesta este o parte din jurământul pe care un bun jurnalist – accentuez pe BUN – îl face atunci când delimitează anii de facultate de practicarea propriu-zisă a meseriei. Dar oare câţi dintre ei cunosc sensul acestui jurământ? Câţi dintre ei îl respectă?

Noţiunea de bun simţ şi respect se învaţă încă din primii ani de viaţă. Şi totuşi, presa mondenă şi realizatorii mai multor emisiuni TV par să nu fi dobândit aceste noţiuni. Ni se cere să ne alegem un model în anii de studenţie. Ei bine, înseamnă că am o problemă. Nu consider că pot numi model (Doamne Fereşte!) pe nici unul dintre realizatorii emisiunilor care se pretează la orice pentru un plus de audienţă, şi care preiau un apel în direct în care se repetă la foc automat numele vedetei „X” doar ca să atragă atenţia, fără a se spune însă nimic concret. Pentru că, de cele mai multe ori, emisiunile pe care le urmărim nu spun, de fapt, nimic nou. Se folosesc de un mesaj prefabricat, care dă „bine” şi atrage audienţa, dar care de fapt nu aduce nimic nou. Este modul în care, să admitem, supravieţuiesc aceste formate mondene.

Calitatea informaţiei? Corectitudinea? Imparţialitatea? Bunul simţ? Sunt noţiuni care se învaţă în primul an de facultate. Noţiuni de bază, care te însoţesc de-alungul carierei tale de jurnalist. Pentru a le cunoaşte însă, trebuie să treci prin facultate.  Şi să ţii minte ceea ce înveţi.

Înţeleg nevoia de a supravieţui şi de a face rating, dar VĂ ROG!, nu o mai puneţi pe seama populaţiei! Nu vă mai motivaţi lipsa de decenţă, de bun simţ până la urmă,  prin faptul că „asta cer oamenii„.  Este josnic ceea ce faceţi! Telespectatorii nu vor să vadă de la ce magazin îşi fac cumpărăturile persoanele publice, nu sunt interesaţi de ce au mâncat la prânz, cu cine s-au întâlnit, unde au fost în vacanţă, cum işi îmbracă copiii, etc. A fi jurnalist nu înseamnă a murdări de noroi viaţa celor din jurul nostru. A fi jurnalist presupune să cunoşti şi să respecţi valorile morale! Să ştii ce înseamna dreptul la intimitate, la viaţă personală! Şi să poţi oferi subiecte de calitate, informaţii din diverse domenii care interesează cu adevărat omul de rând.

Haideţi să schimbăm rolurile de mâine. Să fiţi voi cei hărţuiţi de paparazzi disperaţi să vă filmeze în timp ce vă duceţi copiii la şcoală, când mergeţi la un banal (poate) control medical, când vă faceţi obişnuitele cumpărături pentru week-end, când mergeţi la toaletă (da, pentru că presa mondenă merge şi acolo… ), etc. Cum v-aţi simţi?

Persoană publică sau nu, cu toţii avem dreptul la viaţă privată. Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente, respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane se aplică la fel fiecărei persoane, indiferent de statutul social. Iar noi, jurnaliştii, trebuie nu doar să respectăm aceste legi, ci să le şi promovăm, pentru a fi cunoscute şi de cei care trăiesc cu falsa impresie că meseria de jurnalism înseamnă să pândeşti, să îţi scrii articolele pe baza bârfelor vecinilor, sau să transmiţi o ştire din faţa unei case

Rebecca West spunea că: „Jurnalismul este capacitatea de a face faţă provocării de a umple spaţiul.” Diferenţa dintre un jurnalist care se respectă şi îşi respectă meseria şi unul care urmăreşte doar să vândă constă tocmai în conţinutul cu care a ales să umple acel spaţiu.

Lasă un comentariu

11 comentarii

  1. Avand in vedere ca oameni stau mai mult pe internet, ai alege sa practici mai mult jurnalism web 2.0 ori cel traditional, presa scrisa pe hartie?

    Răspunde
  2. De câţiva ani pot să spun că îl practic pe cel online, dar asta poate şi pentru că nu am vrut să scriu pentru vreo publicaţie tip can-can. Jurnalismul practicat exclusiv online nu este la îndemâna celor care nu au acces la internet, sau care au ajuns la vârsta respectabilă la care internetul nu reprezintă nici un interes. Presa scrisă este cea care ajunge la aceste persoane.
    Aş vrea să le combin, nu să aleg una dintre ele.

    Răspunde
  3. Nu ar fi mai simplu sa te specializezi doar pe un singur domeniu, o singura directie?

    Răspunde
  4. Ceea ce se intampla acum in Romania nu are nici o legatura cu jurnalismul. Citeam zilele trecut in „Click” cum o ne atentiona in exclusivitate despre cum schimba Ramona Gabor „arabii”, asta dupa ce tot ea mentiona in fraza anterioara ca individul in cauza este persan. Ca sunt nesimtiti si lipsiti de orice urma de profesionalism asta de cativa ani incoace o putem remarca, dar sa fii efectiv ignoranta si sa nu stii diferenta dintre iranieni si arabi, deja e prea mult, pentru un formator de opinie. Toate cele bune, succes cu blogul tau! 🙂

    Răspunde

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: