Liebster Award – Nominalizări

liebsterCând m-am aşezat astăzi în faţa calculatorului şi am deschis pagina blogului meu, am avut o surpriză tare plăcută: am primit în dar de la Mihai o nominalizare Liebster Award. Îi mulţumesc pe această cale pentru faptul că m-a considerat demnă de această nominalizare, şi pentru că revine pe blogul meu ori de câte ori scriu ceva nou. Este un sentiment plăcut, recunosc, să ştii că există oameni care se regăsesc în ceea ce scrii, care îşi fac timp să te viziteze şi apreciază  ce descoperă pe blogul tău.

Surpriza a fost urmată de un moment de linişte, în care mă holbam efectiv la cele două cuvinte: Liebster Award. Adică… am mai citit eu pe alte bloguri articole scrise de cei nominalizaţi, dar habar n-aveam ce trebuie să fac eu mai departe. Şi o spun fără ruşine, pentru că probabil nu sunt singura care s-a aflat în această postură. Aşa că am luat-o ca pe o provocare şi am început să… mă documentez. (sau cum se mai spune pe la noi: muncă de teren 🙂 )

Reguli pentru Liebster Award

I. Câteva lucruri despre mine

Sunt o romantică incurabilă, fapt dovedit şi „suportat” uneori de cei care mă cunosc şi nu îmi împărtăşesc, poate, acest fel de-a fi. Îmi place să citesc poezii, să ascult muzică bună (blues, jazz, country, traditional folk rock, chitară, swamp rock, anii `70-80-90 etc.) şi să citesc. Plâng la filmele de dragoste, râd cu poftă la comediile reuşite, şi mă revolt la filmele care aduc în atenţia noastră probleme serioase din lumea în care trăim: de exemplu Beyound Borders. Nu tolerez aroganţa sau prostia în nici una din formele pe care le putem întâlni în ziua de azi, dar îi respect şi îi admir pe oamenii care dau un sens anume vieţii lor.

II. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat

Eu am să răspund la întrebările pe care le-am primit de la Mihai.

1. Ce înseamnă pentru tine blogul la care scrii?

Acum vreo câţiva ani făceam o emisiune la un anume post de radio, în care promovam muzica blues şi country (nu în acelaşi timp, desigur). Cineva a venit şi mi-a spus, la un moment dat, că nu ascultase niciodată până atunci country, şi că despre blues nu avea tocmai o părere bună, coonsiderându-l greu de „digerat”. Dar eu reuşisesm cumva să îi captez atenţia şi să îi schimb, în final, părerea. Aşa e şi cu acest blog: dacă prin el descopăr oameni care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu mine, dacă reuşesc să ajung la sufletul lor şi să dovedim, împreună, că se poate scrie şi altceva decât bârfe şi cancan-uri, atunci… blogul meu nu e în zadar 🙂

2. Cât timp ești dispus să oferi blogului tău?

Atât cât pot, în aşa fel încât să nu îmi neglijez restul sarcinilor de zi cu zi, dar nici spaţiul acesta de respiro.

3. Cum ai ales numele blogului tău? Ce înseamnă?

Aveam de mult ideea unui blog în minte, dar nu reuşeam să o şi concretizez. Unul dintre motive era acela că nu găseam titlul potrivit. În concepţia mea titlul pe care urma să îl aleg trebuia să reflecte cumva conţinutul blogului, subiectele pe care plănuiam să le abordez, şi să mă reprezinte şi pe mine. Aşa se face că aveam la un moment dat pe hârtie vreo 20 de nume de bloguri, dar nici unul nu mă mulţumea.

Apoi am văzut filmul „Forest Gump” la recomandarea unui bun prieten care mi-a spus că mă va marca, într-un fel sau altul. Şi aşa a şi fost. Pe lângă fapul că filmul în sine este o adevărată lecţie de viaţă, mi-a sugerat şi titlul pentru blogul meu. La un moment, în prima parte a filmului, Forest Gump (interpretat de Tom Hanks) spune: “My momma always said, „Life was like a box of chocolates. You never know what you’re gonna get.” Comparaţia între viaţă şi o cutie de ciocolată mi s-a părut genială, şi m-am regăsit în aceste cuvinte. Au existat momente în viaţa mea când am simţit că am gustat o bomboană amară, însă au fost şi momente când parcă nimerisem cea mai bună bomboană.

Aşa s-a născut Cutia cu praline.

4. Lucrezi singur/ă?

Nu, am colegi pe care îi preţuiesc enorm!

5. Cum arată o zi stas din viața ta?

Aaa.. Nu vrei să ştii :))

6. În ce proporție te reprezintă ceea ce scrii pe blog?

Destul de mult, pentru că ţin enorm de mult la libertatea de opinie şi de cele mai multe ori scriu ca şi cum ne-am afla la o şuetă, unde schimbăm păreri despre tot felul. Totuşi, există şi subiecte pe care poate că nu le aprob în totalitate, dar care sunt de interes şi merită să fie mediatizate.

7. Te-ai asocia cu cineva (în ideea că lucrezi singur) pentru lucrul la blog? De ce?

Da, cu o condiţie: să avem principii comune. Este genul de colaborare pe care cred că ar trebui să o adopte majoritatea bloggerilor, pentru că astfel cresc şansele ca o idee, un eveniment, sau pur şi simplu informaţii pe o anumită temă să fie cunoscute de cât mai multe persoane.

8. Ce nu știe lumea despre tine (și se poate spune)?    

Îmi place la nebunie saramura de peşte, şi nu rezist niciodată tentaţiei de a mânca sarmale în frunză de viţă cu smântână (sper că nu vă e foame 🙂 )

9. Numește câteva idealuri de-ale tale

Să devin un jurnalist care îşi onorează cu brio meseria. Deocamdată atât pot spune.

10. Ce public ai?

Nu pot să spun că am public, dar îmi doresc ca oamenii care îmi scriu pe blog să fie oameni frumoşi la suflet, citiţi, trecuţi prin viaţă, de la care să am ce învăţa.

11. Cum ai reîncepe lucrul la blog dacă s-ar întâmpla ca toate articolele tale să fie șterse din greșeală? Ai schimba ceva?

Tocmai mi-ai dat o idee: să-mi salvez articolele de acum încolo :)) Nu, nu aş schimba nimic. Aş continua să scriu ca şi până acum.

III. Nominalizează 11 persoane (+link) care să realizeze această leapșă si anunta-i

Ei, asta e partea care nu îmi place. Dar dacă asta este regula… Cei 11 pe care îi nominalizez, la rândul meu, pentru Liebster Award  sunt:

Dragoş Călinescu

Cristian Lisandru

Scrieri şi cuvinte

Mmissy spar

Hai-hui prin sufletul folkului

Comentator amator

Colţul cultural

Razvan Pascal

Colţu`cu muzică

Mihaela El Wageeh

World of solitaire

IV. Formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi

1. De ce ai ales să îţi faci un blog, şi nu un site?

2. Care e prima carte pe care ai citit-o? Încearcă să scrii despre subiectul ei în cel mult 3 fraze.

3. Cum vezi tu televiziunea şi presa anului 2013, comparativ cu cea din anii 90?

4. Care este personajul cu care te identifici (dintr-o carte, dintr-un film, dintr-o piesă de teatru, etc)? De ce?

5. Care este primul lucru pe care l-ai face dacă mâine ai câştiga un premiu considerabil?

6. Să presupunem că ai fi nevoit/ă să pleci definitiv din România, dar că ai avea libertatea să alegi ţara unde vei locui. Care ar fi aceasta?

7. Îţi mai aduci aminte care a fost prima poezie pe care ai învăţat-o (mă refer la perioada din copilărie)? Dacă da, scrie versurile ei.

8. Dacă ai putea schimba ceva, un singur lucru, în ţara asta, care ar fi acela?

9. Ce a adus bun în viaţa ta blogul pe care îl ai?

10. Ai un model, un mentor de la care ai învăţat ceva care ţi-a folosit în tot ceea ce ai făcut? Ne poţi povesti?

11. Spune sincer: de câte ori te-ai uitat strâmb la întrebările mele? 🙂

Lasă un comentariu

6 comentarii

  1. Amu nu știu ce să mai zic decât mulțumesc! Sper să te bucuri în continuare de ceea ce fac, eu mă voi bucura sigur la ceea ce publici. Mulțumesc din nou! Cum e cu regulamentul? Trebuie să-ți răspund la leapșă din nou? Bănuiesc că nu trebuie să mai nominalizez din nou, e un pic neclar aici.

    Răspunde
    • Din câte am văzut şi pe alte bloguri, da, ar trebui să răspunzi la întrebări. Dar numai dacă ai plăcerea, în nici un caz nu mă voi supăra dacă nu o vei face.
      Nu ştiu dacă mai este nevoie să nominalizezi din nou…

      Răspunde
  2. Iti multumesc pentru nominalizare! Imi place cum scrii si felul cum privesti lucrurile! Sa stii ca nu am mai facut nominalizari la randul meu, am primit si sunt tare iritata ca nu le-am dus mai departe, mereu imi spun ca ar trebui sa deschid ochii mai bine, secretul e ca nu stiu sa includ link-urile celor pe care-i plac! Daca reusesc sau imi explica cineva cum, cu siguranta vei fi printre ei! O zi reusita!

    Răspunde
    • Cu mare drag! Meriţi pentru munca pe care o depui!
      Nominalizarea se face astfel: scrii numele celui care are respectivul blog (sau numele blogului), selectezi apoi numele scris şi inserezi linkul care te duce la acel blog. (în bara de sus, de unde selectezi fontul sau culoarea, este undeva în stânga un fel de agrafă; dai click, pui acolo linkul, apoi dai ok ) Eu am pus linkuri către articole care mi-au plăcut în mod deosebit. Cel pe care l-ai nominalizat primeşte automat o notificare pe blogul său.
      Aşa procedezi apoi cu toţi 🙂 Dacă te mai pot ajuta şi cu altceva, scrie-mi.

      Răspunde
  1. Întâlnirea de la 9 seara (6) | Colţu' cu muzică

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: