Invitaţie la Festivalul Peninsula

peninsula-20131Astăzi se dă startul Festivalului Peninsula la Cluj după ce, timp de zece ani, cel mai mare festival de muzică din Ardeal s-a desfăşurat la Târgu Mureş. Primii peninsulari au apărut încă de ieri şi şi-au instalat deja corturile într-o zonă special amenajată pe Valea Garbăului, la marginea oraşului. Iubitorii de muzică scot din buzunar 90 de lei pentru o zi de spectacol sau îşi pot lua un abonament pentru patru zile cu 240 de lei, cu loc de campare.

Concertele sunt foarte multe şi variate şi cuprind o mare varietate de genuri, de la rock la muzică electronică, până la folk şi la modestep. Eu aş enumera câteva dintre concertele cele mai importante: Emir Kusturica urcă pe scenă vineri; spaniolii de la Ska-P revin după  succesul foarte mare din 2010;  Marky Ramone’s, ex membrul cunoscutei trupe The Ramone’s, are în program, sâmbătă, 32 de melodii ale formaţiei The Ramones, una dintre cele mai iubite trupe de punk din istorie. La fel de mult îi recomand pe Pete Tong, un DJ foarte celebru în toată lumea, dar şi formaţia britanică Modestep, care vor face show tot sâmbătă”, a declarat Balazsi-Pal Elod, purtătorul de cuvânt al festivalului.

Programul Festivalului  Peninsula 
Joi 18 iulie

Paul Kalkbrenner (DE), Alborosie (JAM/IT), Utah Jazz& Stamina MC (UK), Şuie Paparude, Viţa de Vie, Anima Sound System (HU), Lemon Bucket Orkestra (CAN), Luna Amară, Acapella WindSingers (HU), Magda Puskas & friends, Mushroom Story, Theory Of Mind, Sky Swallows Challenger,Satelittes, Natif, Mojo Barrel, Blood Print şi Rubik’s Cube.

Vineri, 19 iulie

Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra (SRB), Benga (UK), Camo&Krooked (A) feat. MC Youthstar (UK/FR), The Sweet Life Society (IT), Lemon Bucket Orkestra (CAN), Kistehén (HU), Altar, Sterbinszky(HU), The Amsterdams, Zadar, Traff!c, Baba Dochia, Kaleidonescu, Lights Out,Persona, Pistol Cu Capse, Quantum Drive, Astero, SoNaked, The Kryptonite Sparks

Sâmbătă, 20 iulie

Pete Tong, Ska-P (ESP), Modestep live (UK), UMEK (SLO), Marky Ramone’s Blitzkrieg (US), N.O.H.A. (CZ, DE, US), Kumm, Coma, Julian (HU), Nişte Băieţi,Zadar, Traff!c, Hot Club de Cluj, Diamonds Are Forever, White Walls, GoodBye To Gravity, Roadkill Soda, Breathelast, Scars Of A Story, Rock `n Ghena,Divided By Perception

Duminică, 21 iulie

Aly & Fila (EG), RotFront (DE), Intim Torna Illegál (HU), TBA, Ocho Macho (HU), Grimus, Ska-nk, Snatt&Vix, Rehab Nation, Relative, Dirty Shirt, Ultimu’ Nivel, Methadone Skies, Nomega, .ROM, Vlad Rusu.

a339_620_300

Prima ediţie a festivalului a avut loc în 2003. Organizat de o parte a echipei de la Festivalul Sziget, Peninsula (în română) / Félsziget (în maghiară) a crescut continuu atât la nivelul frecventării de către public (de la 20 000 persoane în 2003 s-a ajuns la circa 60 000 în 2009) cât şi la nivelul numărului, al varietății şi a calității grupurilor prezente: în 2003 erau doar grupuri din Ungaria şi din România, azi sunt grupuri de pe toate continentele, scrie ro.wikipedia.org.
Peninsula / Félsziget este un festival eclectic, găzduind artişti care cântă în mai multe genuri muzicale: Rock, Metal, Pop, Electro, World music, Folk, Hip-Hop, Blues şi Jazz. În prezent, festivalul propune aproximativ 10 grupuri de talie mondială şi 50-70 de grupuri provenite din majoritatea ţărilor Europei centrale şi orientale precum şi din Balcani, grupuri mai mult sau mai puţin cunoscute dincolo de frontierele ţărilor lor respective.
Pe lângă scena muzicală, festivalul propune şi alte activităţi: sporturi extreme (bungee jumping etc.), filme, stand-up comedy etc.

Lasă un comentariu

1 comentariu

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: