Scrisoarea Vier Pfoten către Preşedinte. Semnează şi tu!

560556_709923672355822_1600759442_nCa urmare a regretabilei tragedii petrecute recent în București, președintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului să autorizeze de urgenţă prin lege uciderea a zeci de mii de câini fără stăpân. Premierul Victor Ponta a cerut la rândul său instituțiilor abilitate să scoată câinii fără stăpân de pe străzi. Legea a fost aprobată în parlament, iar din acel moment România este arătată cu degetul din toate colţurile lumii. Eutanasierea costă extrem de mult, sumă pe care nici o primărie nu o va investi vreodată pentru a face acest lucru aşa um scrie la carte (Eutanasia = Moarte ușoară, fără suferință ). Legea votată dă liber, de fapt, la omorârea în stil barbar a câinilor de pe stradă, uneori chiar sub ochii copiilor noştri. VIER PFOTEN a lansat petiţia către Preşedintele României, singurul care mai poate opri acest masacru. 

Soluţii există, dar autorităţile le resping

VIER PFOTEN a transmis  Guvernului și Parlamentului României o soluție alternativă prin care străzile să fie eliberate de câini fără stăpân, fără ca aceștia să fie uciși, după cum arată pe vier-pfoten.ro.

”Suntem impresionați de declarațiile emoționale și extremiste ale conducătorilor țării care își instigă proprii cetățeni la ură și ucidere. Facem apel la un dialog rațional și constructiv. Oferim astăzi o soluție și ne așteptăm ca liderii acestei țări să o folosească”, a declarat Gabriel Păun, director de campanii la VIER PFOTEN Internaţional.

Uciderea în masă a câinilor nu are niciun efect asupra cauzelor problemei: lipsa înregistrării și identificării, înmulțirea rapidă a câinilor sau nepedepsirea abandonului. Tocmai de aceea, VIER PFOTEN folosește în programul ”Animale fără Stăpân” metoda capturării și sterilizării: câinii fără stăpân sunt prinși, vaccinați antirabic, deparazitați, înregistrați și marcați cu crotal.

”Echipele mobile ale VIER PFOTEN au prins și sterilizat peste 10.600 de câini în București, însă eforturile noastre nu au fost dublate niciodată de cel al autorităților, nici în tratarea cauzei, și nici a efectelor. E ca atunci când uiți un robinet deschis și ți se inundă casa. E logic ca mai întâi să închizi robinetul și abia apoi să începi să evacuezi apa”, explică Gabriel Păun.

Uciderea animalelor nu are un efect pe termen lung deoarece, după numai o generație, locul lor va fi ocupat de alți câini și pisici. Soluția complexă oferită de VIER PFOTEN atacă atât cauza, cât și efectul. Autoritățile au încercat până acum doar uciderea în masă și aplicarea unor programe de sterilizare, însă inconsistente. Toate acestea costă bani. Soluția eficientă este oprirea abandonurilor și un control real asupra situației de pe străzi. Stoparea abandonurilor se poate face printr-un set complex de măsuri legale care includ: microciparea și înregistrarea obligatorie a tuturor câinilor, cu sau fără stăpân, sterilizarea obligatorie a câinilor (cu excepția celor cu valoare canină), pedepsirea în mod real a abandonurilor și încurajarea adopțiilor. Pentru a obține controlul asupra populației de câini fără stăpân, programul de sterilizări trebuie să fie aplicat la nivel național și în ritm accelerat. Câinii trebuie să fie luați treptat de pe străzi, duși în centre speciale și pregătiți pentru adopție. Mass media, politicienii și autoritățile ar trebui totodată să facă un efort comun pentru a încuraja programele de adopție.

VIER PFOTEN își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, pe fondul ultimelor instigări, uciderea câinilor prin metode brutale, precum violența fizică și otrăvirile, a scăpat de sub control. Poliția pare să ignore complet comiterea acestor cazuri barbare de eliminare a câinilor.

 ”În mod evident, oamenii nu sunt conștienți de faptul că uciderea unui animal este interzisă prin lege, iar poliția se preface că nu vede. Poliția trebuie să acționeze imediat, ori vom aduce aceste cazuri în justiție, sub acuzația de crimă”, a adăugat Păun.

trash-in-ro

Legea votată de parlament a împărţit ţara în două şi a semănat ură între oameni

O femeie a fost agresată de o echipă de hingheri în timp ce îşi plimba câinele în faţa blocului, informează România TV. Femeia adoptase un maidanez în urmă cu puţin timp şi, deşi avea toate actele în regulă pentru acesta, hingherii au fost la un pas să îl confişte şi să îl trimită spre eutanasiere. Înainte, însă, bărbaţii au înjurat-o pe posesoarea animalului şi au umplut-o de vânătăi.

Au spus că nu-i interesează, dacă e câine comunitar e luat şi să merg să-l caut şi să fac ce vreau. Le-am arătat carnetul, că e adoptat, vaccinat, sterilizat, cu totul în regulă, au spus că nu-i interesează, mi l-au aruncat pe jos„, a spus femeia agresată.

Femeia susţine că după disputa cu echipa de hingheri, bărbaţii au început să o scuipe şi să o înjure. Ulterior, au devenit brutali.

Pentru că nu am vrut să dau drumul câinelui, am băgat mâna sub laţ, iar cel care l-a prins a spus că nu dă drumul nici mort„, a adăugat femeia.

Bărbaţii au dat drumul animalului doar la intervenţia Poliţiei Locale, după care femeia s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală. Medicii legişti susţin că, dacă se agravează, vânătăile provocate de agresori pot provoca hematoame, aşa că femeia ar putea ajunge chiar şi la operaţie.

 Omul mai presus de lege?

Absolut nicio lege din România nu permite persoanelor fizice, dar nici celor juridice neautorizate, să ucidă sau să tortureze animalele, fie ele cu sau fără stăpân. Doar serviciile de ecarisaj, în baza legii, pot eutanasia animalele și asta în anumite condiții strict reglementate de lege, omorârea animalelor în cauză fiind făcută în urma unei selecții și doar astfel încât să nu le producă suferințe fizice sau psihice de niciun fel, se arată pe site-ul avocatura.com.

Iată câteva cazuri:

– Speta 15868/32/2010, solutionata de catre Judecatoria Timisoara. Inculpatul Todea Nicolae a fost condamnat la un an si 8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de tratament prin acte de cruzime contra unui animal.

– Speta 3946/315/2011 a Judecatoriei Targoviste. Inculpatul Victor Lixandru a fost condamnat la 7 luni de inchisoare pentru cruzime fata de animale. Ca sa fie evident ce fel de cruzimi a savarsit individul, mentionam ca instanta “a confiscat de la inculpat toporul de care s-a folosit la comiterea infractiunii”. Judecatorii i-au interzis individului sa mai detina animale pe o perioada de 5 ani.

– Speta 244/246/2011, Judecatoria Ineu. Inculpatul Ioan Volentir a fost condamnat la 8 luni de inchisoare pentru cruzime fata de animale. Instanta a dispus confiscarea de la acesta a doi caini pe care i-a maltratat.

– Speta 5287/256/2011, a Judecatoriei Medgidia. Inculpatul Theodor Ungureanu a primit o amenda penala de 900 de lei pentru savarsirea infractiunii de aplicare de cruzimi animalelor prin provocarea de suferinte fizice prin orice mijloace.

– Speta 5404/243/2011 a Judecatoriei Hunedoara. Inculpatul Roberto Tonini Bandulea a fost condamnat la plata unei amenzi penale in cuantum de 1.000 de lei pentru savarsirea infractiunii de cruzimi aplicate animalului.

– Speta 27009/200/2011 a Judecatoriei Buzau. Instanta l-a condamnat pe inculpatul Viorel Iordan la o pedeapsa de doi ani de inchisoare pentru infractiunea de omorare a animalelor prin cruzimi.

– Speta 3038/330/2011 a Judecatoriei Urziceni. Inculpatul Alexandru-Ionut Tudor a fost condamnat la o pedeapsa de sase luni de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de cruzimi fata de animale.

Preşedintele României POATE să oprească legea care permite uciderea tuturor câinilor fără stăpân! Semnează petiţia aici:

https://www.secureconnect.at/patrulabute.eu/protest/130913/

Articol anterior
Lasă un comentariu

1 comentariu

  1. Din păcate… NIMIC nu contează…

    Răspunde

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Sujisan

Scriitor, semizeu și filosof în funcție de cantitatea băută

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: