După ploaie, vreme bună

15203266_1804521683140609_8853592366225773103_nDragi prieteni, am intrat împreună pe aleea unui Nou An îmbrăcați în straie albe, cu promisiuni făcute față de noi înșine și o mare dorință de a le transforma în realitate. Suntem mai bogați sufletește cu un an și am câștigat înțelepciunea a 12 luni de zile pline de încercări, provocări, reușite sau mai puțin reușite, dar care nu fac altceva decât să ne șlefuiască, să ne dea avânt și încredere. 

Anii trecuți au fost pentru mine poate cei mai încercați ani din ultima vreme, de aici și absența mea.  M-am rupt de lume din multe puncte de vedere, sunt lupte care trebuie purtate în tăcere şi nu din teribilism, ci pentru că nu mi se pare drept ca altcineva să resimtă ceea ce trăiesc eu doar pentru că întâmplarea i-a purtat, poate pentru o vreme, paşii pe drumul meu. Dar după fiecare „nu mai pot” urmează zile care ne vor demonstra că pentru fiecare problemă fără soluție suntem datori să găsim o rezolvare. Că trebuie să reclădim, cărămidă cu cărămidă, cu pași mici dar siguri, cu demnitate și credință! Să căutăm acel copil din noi care, cu răbdarea unui om mare, încearcă, iar și iar, să repare jucăria stricată.

Pentru asta ador viaţa. Pentru aceste aparent simple lucruri care te îmbie să mergi mai departe, să alegi ceea ce face cu adevărat diferența. Să nu te opreşti niciodată din a fi ceea ce eşti! Așa cum mi-a spus la un moment dat un om drag sufletului meu: „Numai cu o privire sănătoasă asupra vieții cred că poți răzbi.”

După ploaie, vreme bună” este o carte excelentă scrisă de Contesa de Segur. Am citit-o prima dată – spun prima dată pentru că, recent, m-am reîntors la ea – în anii de liceu. O lectură ușoară dar care îți rămâne în minte. V-o recomand cu drag!

Articol anterior
Lasă un comentariu

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Paul Gabor

Miniaturi

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Mihai Soare

Scriitor, semizeu și filosof în funcție de cantitatea băută

Voluntar pentru iubire

Din dragoste pentru necuvantatoare

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Aurescu - Despre nimic

It is about nothing

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

Radu

http://www.raduc.eu/

%d blogeri au apreciat asta: