„Chocolat” – poveste pentru mâine

Chocolat, 2000

Am revăzut astăzi un film pe care aș vrea să vi-l recomand pentru că este o poveste cu care putem să încheiem acest an, și să începem unul nou. L-am văzut prima dată prin 2010, cred, și l-am păstrat alături de alte filme de colecție la care, recunosc, mi se întâmplă să mă întorc, peste timp. Ca astăzi, de exemplu.

Apărut în anul 2000, „Chocolat” ne poartă pe străzile orașului francez Lansquenet din Franța anilor 1950 unde timpul pare că a stat în loc, păstrând neschimbate tradițiile și spiritul oamenilor. Deși nu este creat în stilul modern, filmul te fascinează tocmai prin faptul că redă atât de bine emoțiile pe care oamenii le simt în cele mai simple și firești momente, dar și caracterele introvertite ale unor personaje care nu cunosc altă viață decât rutina neschimbată de mai bine de un secol.

Vianne Rocher, un rol interpretat fără cusur de Juliette Binoche, este „purtată” de vântul nordic către Lansquenet, împreună cu fiica ei, Anouk (Victoire Thivisol). Nu este pentru prima dată când vântul își scrie drumul. Povestea începe de fapt prin anul 1927, atunci când bunicul ei, George, este trimis într-o expediție în America Centrală. Aici este invitat, într-una din seri, să guste din băutura preparată de vechii mayași despre care aceștia credeau că avea puterea de a descătușa pasiunile ascunse ale oamenilor, dându-le curajul de a-și urma destinele. Acesta e momentul în care George o cunoaște pe Chitza, o tânără frumoasă despre care oamenii locului îi povestesc că provine dintr-o familie purtată, an de an, de Vântul de Nord, din oraș în oraș, fără a se stabili însă, vreodată, într-un loc. Fiind peste măsură îndrăgostit de Chitza, George ignoră orice sfat și o cere în căsătorie. Încep astfel o viață nouă, binecuvântată de venirea pe lume a Viannei, însă Vântul de Nord suflă din nou într-o dimineață, iar cele două pleacă, fără a da de știre, către un alt loc. Un nou început.

Același vânt le-a adus, de data asta pe Vianna și fiica ei, în Lansquenet, nu se știe pentru cât timp. Cele două închiriază pastiseria doamnei Armande, un rol jucat absolut fascinant de Judi Dench, și deschid Ciocolateria Maya unde prepară amestecuri exotice precum ciocolata gătită după o rețetă veche de 2000 de ani, triungiurile de piper iute ce taie gustul prea dulce, sau ciocolata amăruie. Un tărâm al simțurilor. Al cuvintelor îngrădite eliberate peste noapte.

Din păcate pentru Vianne, momentul sosirii sale coincide Postului Paștelui, iar deschiderea unui magazin de ciocolată era tot ce putea fi mai nepotrivit, contrar regulilor după care oamenii locului își creionaseră, de atâta amar de vreme, viețile. Astfel că se stârnește un adevărat război, dus până dincolo de ușile bisericii unde încep să aibă loc predici despre greșelile lumești, în care curiozitatea și amestecul de arome necunoscute lor până atunci sunt transformate în cele mai grele păcate ce pot fi comise. Poate din dorința oamenilor de a se deschide, poate că Vianne a avut un har aparte și a putut ghici care sunt aromele preferate ale oamenilor, citindu-le cu usurință chiar și cele mai ascunse dorințe, dar a reușit să îi convingă, cel puțin pe unii dintre ei, să îi guste preparatele și să-și asculte simțurile.

Contele de Reynaud, student la istorie și primarul Lansquenet-ului, este imaginea bărbatului care veghează necontenit ca rutina orașului să nu fie tulburată de nimic, și nu se abate de la principiile și regulile trasate de înaintașii săi, atât de disciplinar. El își instruiește deseori preotul, Pere Henri (Hugh O’Conor) despre cum ar trebui să fie rostite predicile și care anume sunt mesajele ce trebuie să ajungă la urechile oamenilor, fiind convins că orice comportament care se abate de la Postul Paștelui este unul imoral, de neiertat, așa cum este, în ochii lui, și ciocolateria Viannei. Își folosește, de altfel, toate resursele pentru a dovedi că Vianna nu poate face parte din comunitatea orașului său, într-o ambiție superficială, de neclintit.

Imposibil de trecut cu vederea este rolul pe care îl joacă Johnny Depp, acela al unui fermecător, irlandez „șobolan de râu” al cărui destin se aseamănă cu cel al Viannei. Amândoi fără să aparțină unui loc anume, amândoi considerați isipite imorale.

Dincolo de întâmplările puse în scenă atât de natural, ca făcând parcă parte din zilele noastre, de prejudecăți, de semne de întrebare sau îndoială, ciocolateria este de fapt locul în care oamenii învață să își deschidă sufletul și să își asculte dorințele ca un gest nomal, firesc. Este o poveste cu tâlc despre lucrurile care contează: dragoste, toleranță, sinceritate. Curajul de a susține cauzele drepte dar și de a te bucura de plăcerile simple ale vieții. O întâlnire cu un prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult. Un film vechi pe care ți-l oferi drept răsplată după o săptămână plină de muncă. O mângăiere. Un „Mulțumesc.” Un „Bun găsit”. O ciocolată caldă. Poate o pralină…

Este un film despre a-ți găsi locul și a face parte din ceva, fără a uita, însă, de tine. De convingerile și dorințele tale.

Povești de care avem atâta nevoie în zilele noastre.

Un An Binecuvântat, dragi prieteni! Cu sufletul curat, dragostea în suflet și zâmbetul pe chip!

Așa să ne primim Noul An!

Articol anterior
Articol următor
Lasă un comentariu

2 comentarii

  1. Foarte frumos filmul.

    Răspunde

Părerea ta

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Imaginary Coffee

Sometimes we need fantasy!

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Paul Gabor

„Negustorul de pipe”

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă

%d blogeri au apreciat asta: