Medici din SUA vin să opereze gratuit la Craiova

operatiiCraiovaVeşti bune pentru copiii şi adulţii care au nevoie de operații de chirurgie facială, chirurgie plastică şi reparatorie, dar nu-şi permit să meargă în străinătate. Intervențiile vor fi efectuate chiar la noi în ţară în luna mai de o echipă de medici (mai mult…)

ROGER WATERS – THE WALL

poster_wall_mareRoger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd, aduce în România cea mai spectaculoasă producţie muzicală a momentului – show-ulThe Wall”! Evenimentul va avea loc pe 28 august 2013 în Piaţa Constituţiei, fiind organizat de Emagic.

Fanii Pink Floyd, una dintre cele mai iubite trupe rock din istoria muzicii, vor avea în sfârşit ocazia să vadă live, la Bucureşti, super-producţia inspirată de cel de-al unsprezecelea album al trupei, The Wall. Considerat o (mai mult…)

Gala Premiilor de Jazz 2012 – Premiile Muzza în Hard Rock Cafe

Gala-premiilor-de-jazzUnora chiar le place Jazz-ul. Pentru ei Duminică, 7 aprilie 2013, începând cu ora 19:00, Hard Rock Cafe din Bucureşti găzduieşte Gala Premiilor de Jazz 2012 – Premiile Muzza. Gala este unul dintre cele mai importante evenimente ale genului, iar ediţia din acest an este dedicată In Memoriam Jancsy Korossy.

Gala Premiilor de Jazz 2012 îi va avea printre invitaţi pe: Adrian Enescu (Premiul de excelenţă) (mai mult…)

Se împlinesc 80 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu.

nichita_5Nichita Stănescu a fost considerat, atât de critica literară cât şi de publicul larg, drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”. Pe 31 martie se înplinesc 80 de ani de la naşterea sa, motiv pentru care instituţiile culturale din România dar şi din străinătate organizează expoziţii de poezie şi de fotografie, dezbateri şi sesiuni de lectură în (mai mult…)

Ziua Mondială a Teatrului – 27 Martie 2013

teatru_e-crop-644x416«Aveţi grijă de actori, cinstiţi-i aşa cum se cuvine, căci ei sunt cronica vie şi prescurtată a vremurilor. Mai bine să ai parte de un epitaf prost după moarte decât să intri în gura lor cât timp eşti (mai mult…)

Beautiful Yesterday – Expoziţie vintage la GALATECA

Beautiful Yesterday: expozitie vintage INFO: GALATECA

Beautiful Yesterday: expozitie vintage INFO: GALATECA

În perioada 16 –  30 Martie iubitorii de vintage pot admira Expoziţia Beautiful Yesterday la GALATECA. Creaţii cu iz contemporan purtând semnătura unor designeri renumiţi precum: Irina Schrotter, Doina Levintza, Lucian Broscăţean sau Carla Szabo ne aduc faţă în faţă cu perioada dintre sfârşitul secolului al XIX-lea şi mijlocul secolului al XX-lea. Exponatele fac parte din colecţiile Oana Creţu, Cristina Deutsch, Raluca Alexandru şi Iulia Gorneanu.

Colecţia personală a Oanei Creţu este una din cele mai importante colecţii de modă veche din (mai mult…)

Caravana „Din dragoste pentru femei” vine în 10 oraşe

andreea marin caravana din dragoste pentru femeiAstăzi caravana „Din dragoste pentru femei” a pornit prin ţară pentru a se întâlni cu mămicile care vor să redescopere frumuseţea şi demnitatea de a trăi fiecare zi aşa cumse cuvine. Organizate sub forma unor seminarii de leadership feminin întâlnirile vor (mai mult…)

Ministerul Sănătăţii introduce coplata pentru serviciile din spitale

Ministerul Sănătăţii a anunţat, printr-un comunicat de presă, că va introduce coplata pentru serviciile medicale din spitale, conform Legii 220/2011 privind modificarea Legii 95/2006. „Această prevedere a făcut parte din condiţionalităţile discutate şi stabilite cu organismele internaţionale (FMI, BM şi CE),  încă din anii precedenţi. La propunerea Ministerului Sănătăţii, FMI a acceptat introducerea unei coplăţi modice doar la nivelul spitalului (mai mult…)

Cel mai rapid roman din lume – darul de Crăciun pentru societatea românească

Cel mai rapid roman din lume a fost scris în România, mai exact la Bucureşti. 53 de scriitori români şi-au unit măiestria şi harul şi, în doar 5 ore şi 35 de minute, au reuşit să pună pe hârtie cel mai rapid roman scris vreodată. Sunt 288 de pagini în care cititorii vor descoperi Bucureştiul altfel decât îl ştiau până acum, vor învăţa că miracolele se întâmplă la orice capăt de stradă, atâta timp cât crezi în ele, şi se vor întâlni cu personaje creionate până la cel mai mic detaliu. Atât titlul romanului cât şi planul acestuia au fost stabilite de Gabriel H. Decuble, Florin Iaru, Răzvan Ţupa şi Marius Chivu. (mai mult…)

Teledonul „O mamografie, o viaţă salvată”

Teledonul „O mamografie, o viaţă salvată” organizat de AVON şi Kanald D, şi prezentat de Andreea Marin Bănică – Ambasador AVON România pentru Sănătatea Sânilor – a dovedit, încă odată, că românii sunt solidari atunci când este vorba de o acţiune nobilă. Scopul acestui teledon a fost acela de a strânge fonduri care să finanţeze mamografii pentru 3500 de femei înscrise în proiect.

De la oameni simpli, pensionari, studenţi, la oameni de afaceri, persoane publice, cu toţii au pus umăr de la umăr şi au făcut posibilă strângerea sumei de 62.000 de euro, sumă care va asigura încă 2,200 de mamografii gratuite în Programul naţional de depistare precoce a cancerului la san. În prezent, peste 4700 de femei care s-au înscris în program pe site-ul www.stopcancerlasan.ro vor putea beneficia de control gratuit. (mai mult…)

Imaginary Coffee

Sometimes we need fantasy!

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Blogul lui Tavi

Pune punctul pe i

Honey Bi's

Un blog...cu de toate! (fără ceapă)

Colțul Cultural

Repaus cu cap

Maria Magdalena Danaila's Blog

altfel decat pe scena

whenmum

mum(ing), searching, walking, living, smiling

Stropi din sufletul meu

Pentru-a dărui suspine mult efort nu-i necesar, însă pentru a face-un bine e nevoie de mult har.

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Tinerii pentru dreptul la viaţă (TDV)

Voluntariatul - cheia spre succes în promovarea unui mod sănătos de viaţă